Electronic Arts, cu afaceri şi în România, a scăzut cu peste 10% la bursă după ce a amânat lansarea unui joc video

Autor: Dan Grigore Ivan 05.09.2018

Producătorul de jocuri video Electronic Arts, cu operaţiuni şi în România, a înregistrat un declin de peste 10% al valorii de piaţă pe bursa de la New York după ce a anunţat că va amâna cu patru săptămâni lansarea Batttlefield V, una dintre cele mai importante francize din portofoliul creatorului. 

Totodată, amânarea lansării a impactat şi previziunile privind încasările. Astfel, EA se aşteaptă la încasări de 5,2 miliarde dolari, faţă de 5,55 miliarde la finalul anului financiar.