Fondul Monetar Internaţional se pregăteşte să reducă prognoza pentru creşterea economică a României

Autor: Liviu Popescu 06.09.2018

Fondul Monetar Internaţional se pregăteşte să reducă estimarea de creştere economică pentru România la 4-4,5% în condiţiile în care avansul iniţial de 5,1% al instituţiei financiare era construit pe datele din primăvara anului 2018.

„Estimarea privind creşterea economică de 5,1% pentru anul 2018 a fost bazată pe datele disponibile în luna martie. Suntem în proces de revizuire şi prognoza va fi revizuită în octombrie, iar bazat pe cei mai recenţi indicatori şi pe decelerarea economiei din prima parte a anului, vom revizui estimarea de creştere undeva la 4%-4,5%, dar încă se discută”, spune Alejandro Hajdenberg, reprezentant al FMI pentru România, prezent joi la Forumul Investitorilor, organizat de Fondul Proprietatea.

La cea mai recentă rectificarea bugetară, guvernul PSD prognozează o creştere economică de 5,5% pentru 2018, o ţintă considerată de analişti ca fiind mult prea ambiţioasă.