O nouă romanţă? Trump afirmă că întâlnirea cu Putin la Helsinki a fost "una din cele mai bune întrevederi" ale sale

Autor: Mircea Olteanu 07.09.2018

Preşedintele american Donald Trump a calificat întâlnirea de la Helsinki cu omologul său rus, Vladimir Putin, drept "una din cele mai bune întrevederi" ale sale, informează site-ul postului CNN.

"Au vrut să am un meci de box pe scenă. Am avut o întrevedere grozavă. Am vorbit despre Ucraina, am vorbit despre Siria. Am discutat despre protejarea Israelului", a declarat liderul american la un miting în oraşul Billings, statul american Montana.

"Una din cele mai bune întrevederi ale mele a fost cu Vladimir Putin", a mai afirmat liderul de la Casa Albă.

Vladimir Putin şi Donald Trump s-au întâlnit pe data de 16 iulie la Helsinki. Întrevederea între cei doi lideri a fost una privată, astfel că nu se cunosc prea multe detalii despre ceea ce s-a discutat.

În urma întâlnirii, Trump şi-a atras critici dure pentru că a sugerat că are încredere mai mare în preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, decât în evaluările serviciilor secrete americane privind ingerinţele electorale ruse.

Preşedintele american însă a negat criticile, acuzând "presa ştirilor false" din SUA că răspândeşte informaţii false.