Băncile au împrumutat 916 mil. lei de la BNR la a cincea licitaţie repo din 2018

Autor: Claudia Medrega 12.09.2018

BNR le-a dat băncilor la începutul acestei săptămâni 916 mil. lei în cea de-a cincea operaţiune repo organizată în acest an, tranzacţie prin care banca centrală achiziţionează temporar titluri de stat aflate în portofoliul instituţiilor de credit oferindu-le în schimb lichiditate.

Aceasta reprezintă cea mai mică sumă injectată de BNR în sistem prin operaţiuni repo din ultimii trei ani. Un nivel mai mic al repo, de 206 mil. lei lei, a fost înregistrat în august 2015. Dobânda la care sumele au fost oferite a fost de 2,5% - egală cu dobânda de politică monetară, stabilită la acest nivel din primăvara acestui an. BNR a reluat în luna august 2018 injecţiile de lichiditate după o pauză de aproximativ şapte luni.