Suntem mai pregătiţi de criză decât în 2008? Rezerva valutară este de două ori mai mică raportată la datoria externă. La zece ani de la căderea Lehman Brothers, care s-a petrecut pe 15 septembrie 2008, toată lumea îşi pune întrebarea ce s-a învăţat din lecţia crizei şi dacă economiile, instituţiile şi de ce nu oamenii sunt mai bine pregătiţi

Autor: Sorin Pâslaru 11.09.2018

În cazul României, în luna septembrie 2008 criza era negată şi chiar la simpozioanele Băncii Naţionale răspunsul era despre ce se întâmplă dincolo de ocean: „N-am mai fost de mult prin America“.

Şi totuşi, prima manifestare a crizei în România a plecat de la cea mai mare slăbiciune de atunci a economiei şi anume deficitul de cont curent, aflat la peste 10% din PIB, şi deci nevoia de valută a ţării. În 2008, exporturile au fost de 34 de miliarde de euro, iar importurile de 56 de miliarde de euro, deci un deficit comercial de 22 de miliarde de euro la un PIB de 137 mld. euro.

Când exporturile au căzut din cauza căderii pieţelor internaţionale, automat poziţia valutară a României a fost pusă sub semnul întrebării.

Şi toţi creditorii s-au uitat atunci spre rezervele Băncii Naţionale.

În august 2008 rezervele internaţionale ale României erau de 27,8 mld. euro din care 25,9 mld. euro erau rezerve valutare şi 1,9 mld. euro valoarea rezervei de 103,7 tone de aur.

Pieţele internaţionale au considerat atunci că rezerva BNR este prea redusă comparativ cu nevoile valutare ale ţării, pentru serviciul datoriei externe şi pentru plata importurilor.

Au considerat că nivelul este prea redus şi în octombrie 2008 leul a fost ţinta unui atac speculativ oprit doar prin majorarea la cer a ROBOR-ului, până la 80-90%. Ulterior, ROBOR-ul din acea perioadă a fost scos în mod administrativ printr-o circulară din calculul dobânzilor la credite în lei indexate la ROBOR. 

Rezerva valutară insuficientă menţionată atunci în rapoartele marilor bănci internaţionale a fost principala slăbiciune în toamna anului 2008 a economiei naţionale. Datoria publică era foarte redusă, la doar 12% din Produsul Intern Brut, în octombrie 2008, ceea ce lăsa statului român posibilitatea de a se împrumuta.


Faţă de 2008, în septembrie 2018 contextul internaţional este favorabil. Poate că ar fi timpul să fie asumat un obiectiv de creştere strategică până la cel puţin 40 mld. euro a rezervei internaţionale în perioada următoare, precum şi creşterea rezervelor de aur.


Însă rezerva valutară insuficientă de atunci a slăbit şi capacitatea statului român de a accesa împrumuturi externe de pe piaţa privată.

De asemenea, a diminuat capacitatea Băncii Naţionale de a vinde destulă valută pe piaţă pentru a frâna creşterea cursului leu-euro. Şi aşa am ajuns să luăm 20 miliarde de euro de la FMI.

În funcţie de unul dintre cei mai cunoscuţi parametri, şi anume gradul de acoperire a importurilor cu rezerva, rezerva valutară de atunci, de 27,8 mld. euro, acoperea şase luni de import. Părea bine, de vreme ce teoria spune că rezerva trebuie să acopere 4-6 luni de import.

Dar raportat la datoria externă totală de 44,7 mld. euro, rezerva însemna circa 63% din aceasta.

Aşadar pieţele financiare internaţionale au considerat atunci că rezerva valutară de 27,8 mld. euro este prea mică raportată la o datorie externă de 44,7 mld. euro stoc în august 2008.

Raportul dintre rezervă şi datorie poate fi apreciat de către oricine are un credit şi dar şi ceva economii: cu cât raportul între econo­miile sale şi soldul creditului este mai ridicat, cu atât se simte mai sigur. Dacă are eco­no­­mii pes­te cre­ditul luat, e perfect, este sol­vabil orice criză ar veni.

Dar cu cât este mai scăzut raportul, cu atât este mai vulnerabil.

Din acest  punct de vedere, astăzi România este mai vulnerabilă decât în 2008, pentru că raportul dintre rezervele internaţionale şi datoria externă este de doar 36%, la jumătate faţă de august 2008.

Astfel, la finele lunii august 2018, rezerva internaţională era de 34,5 mld. euro, pe când datoria externă era la aceeaşi dată de 95,3 mld. euro.

Deci raportul este de doar 36%, de două ori mai mic decât în urmă cu 10 ani, când România a fost măturată de criză, tocmai pentru că pieţele internaţionale au considerat că rezervele sale sunt prea mici raportat la necesarul de valută pentru importuri şi serviciul datoriei externe.

Apropo, faţă de acest indicator, al serviciului datoriei externe, rezerva în 2008 stătea cu mult mai bine decât în 2018.  Astfel, în 2008 serviciul datoriei externe pe semestrul I a fost de doar 4,3 mld. euro, în timp ce pe primele şase luni din 2018, serviciul datoriei externe a fost de 31,7 mld. euro.

Raportat la rezervă, serviciul datoriei externe era în 2008 de 7 ori mai mic, în timp ce astăzi serviciul datoriei externe este aproape egal cu rezerva.

De fapt, ce s-a întâmplat în aceşti 10 ani? Da­toria externă a României s-a dublat  de la 45 la 95 mld. euro, dar rezervele inter­naţio­na­le au crescut cu doar 20%, de la circa 28 mld. la aproximativ 34 mld de euro. Din cele 6 mld. euro acumulate în plus, aproape 2 mld. euro sunt datorate creşterii valorii aurului, aflat la aceeaşi cantitate de 103,7 tone.

Şi în ceea ce priveşte consacratul indicator al acoperirii numărului de luni de import acoperită prin rezervă internaţională stăm mai prost: doar 4,9 luni de import acoperite faţă de 6 luni în 2008, anul crizei.

Dacă atunci, în 2008, România a fost considerată vulnerabilă şi tratată ca atare de pieţele financiare internaţionale, cu aceşti parametri, ce se va întâmpla acum dacă va veni o nouă criză de magnitudinea celei din 2008, când parametrii de siguranţă oferiţi de rezerva internaţională arată şi mai prost?

În pofida creşterii PIB de la 140 mld. euro la 200 mld de euro şi a exporturilor de la 34 de mld la 68 mld. euro în ultimul deceniu, România nu şi-a administrat economia în aşa fel în aceşti ani încât să îşi mărească proporţional şi rezervele internaţionale.

Adică nu şi-a pus deoparte destui bani albi (valută) pentru zile negre (criză financiară). Nici rezerva de aur nu a crescut în aceşti ani, ci a rămas la 103,7 tone, în pofida faptului că România are în subsol importante zăcăminte de aur.

În acceaşi perioadă, Rusia şi-a majorat rezerva de aur de la 800 de tone la 1.600 de tone, iar China de la 1.000 de tone la 2.100 de tone.

Pentru ţările de la periferie, neintegrate în zone monetare puternice precum zona euro, cea mai mare vulnerabilitate rămâne datoria externă, adică insuficienţa valutei în cazul reducerii exporturilor sau în cazul deprecierii abrupte a cursului.

Argentina şi Turcia mai recent sunt mărturii ale vulnerabilităţii la datoria externă.

Pentru a avea o rezervă raportată la datoria externă măcar ca în 2008, România ar trebui să aibă astăzi o rezervă internaţională de peste 60 mld. euro şi nu de doar 35 mld. euro. 

Şi s-a văzut inclusiv în ultimul an ce important este un nivel solid al rezervelor valutare, în condiţiile în care economia românească a intrat iarăşi pe radarul negativ al pieţelor financiare internaţionale din cauza inflaţiei şi a perspectivei pieţelor că deficitul bugetar de aproape 3% din PIB este nesustenabil.

Astfel, rezervele internaţionale au scăzut în ultimele şase luni de la 38,7 mld. la 34,5 mld. euro. 4,2 mld. euro ieşiri nete de valută pentru a fi apărat cursul şi pentru a face plăţi exter­ne, inclusiv de armament, foarte costisitor.

Faţă de 2008, în septembrie 2018, con­textul internaţional este favorabil. Poate că ar fi timpul să fie asumat un obiectiv de creştere strategică până la cel puţin 40 mld. euro a rezervei internaţionale în perioada urmă­toare, precum şi creşterea rezervelor de aur.