Stare de urgenţă în Washington, Maryland şi Virginia din cauza Uraganului Florence

Autor: Mihai Draghici 11.09.2018

Autorităţile au decretat stare de urgenţă în oraşul Washington şi în statele Maryland şi Virginia, din cauza Uraganului Florence, care urmează să atingă zone situate pe Coasta de Est a Statelor Unite, informează cotidianul The Washington Post.

Primarul oraşului Washington, Muriel Bowser, a dispus decretarea stării de urgenţă şi a organizat o reuniune cu şefii poliţiei, pompierilor, sistemului de transport şi echipajelor de intervenţie medicală.

"Sigur că ne pregătim de Uraganul Florence", a afirmat Muriel Bowser.

Aproximativ 1,5 milioane de oameni au fost nevoiţi să îşi părăsească locuinţele din cauza Uraganului Florence, care poate degeja rafale de vânt cu viteze de până la 225 de km/h.