Problemele majore la Ryanair: Compania interzice accesul jurnaliştilor la adunarea anuală a acţionariatului după ce operatorul low-cost a înregistrat o scădere de 30% pe bursă în ultimele 12 luni

Autor: Alex Ciutacu 12.09.2018

Ryanair a interzis accesul jurnaliştilor în cadrul adunării anuale a acţionariatului de săptămâna viitoare, în cadrul căreia executivii trebuie să analizeze anul dificil prin care a trecut operatorul şi modul în care vor reuşi să gestioneze actuala criză şi să oprească grevele piloţilor, potrivit CNN.

Operatorul european low-cost permite de obicei accesul jurnaliştilor la întâlnire, şi de cele mai multe ori chiar ţine o conferinţă cu executivul Michael OăLeary şi alţi executivi de top.

Ryanair a anunţat săptămâna aceasta că nu va fi „presă invitată la eveniment şi nici nu se va permite accesul”. Operatorul aerian a anunţat că vrea să „le permită acţionarilor să discute liber toate problemele cu board-ul fără ca aceste discuţii să fie modificate în scopuri de PR”.

Nu există nicio lege prin care companiile sunt obligate să permite accesul presei la şedinţele acţiuonariatului, deşi majoritatea companiilor listate aleg această variantă.

Prin această decizie Ryanair atrage atenţia cu privire la problemele recente prin care trece compania. Acţiunile Ryanair au scăzut cu 30% de la punctul record din iulie 2017. Linia aeriană este cunoscută pentru preţuri reduse la bilete, dar şi pentru o linie masivă de preţuri şi taxe pentru orice altceva, de la bagaje până la apă în cabină.