Comisia Europeană activează pentru prima dată Articolul 7 în privinţa Ungariei, mecanism care ar putea interzice guvernului de la Budapesta să voteze în Consiliul UE

Autor: Alex Ciutacu 13.09.2018

Parlamentul European a aprobat miercuri declanşarea procedurii de sancţionare a Ungariei, pe fondul încălcării normelor Uniunii Europene, mecanism care ar putea suspenda drepturile de vot în Consiliul UE, potrivit Bloomberg.

PE a aprobat raportul care constată că guvernul lui Orban prezintă un „risc clar“ de încălcare a valorilor UE şi a dispus iniţierea procedurii de sancţionare a Ungariei în numele Articolului 7 din Tratatul Uniunii Europene.

Decizia a fost aprobată cu 448 de voturi pentru, 197 împotrivă şi 48 de abţineri.

Premierul Viktor Orban a clasificat decizia drept o „răzbunare meschină“, iar bursa din Ungaria şi forintul au fost lovite din plin de această decizie.