Creşterea economică record este invizibilă în oraşele mici de provincie. Localitatea Urziceni, din judeţul Ialomiţa, a pierdut în doi ani cei mai mari doi angajatori

Autor: Cristina Roşca 13.09.2018

♦ Fabricile de textile Alison Hayes şi de zahăr Lemarco Cristal au tras obloanele şi au renunţat la peste 500 de oameni.



În mai puţin de doi ani, cei mai mari angajatori din localitatea Urziceni, judeţul Ialomiţa, au tras obloanele, lăsând fără loc de muncă peste 500 de oameni. Este vorba de fabrica de textile Alison Hayes şi de fabrica de zahăr Lemarco Cristal.

„În Urziceni singurele investiţii noi sunt farmaciile şi supermarketurile“, spun localnicii.

Cele două închideri vin să completeze o listă mult mai lungă care s-a conturat pe parcursul ultimului deceniu, listă ce cuprinde nume precum ROFEP - producător de magneţi şi perii colectoare pentru maşini, fabrica de cărămidă Soceram sau unitatea de producţie de ulei a francezilor de la Sofiproteol (Expur).

Într-o perioadă în care marile combinate abia îşi mai trag sufletul, iar multe din micile oraşe din România rămân fără industrie.

Analistul economic Aurelian Dochia afirmă că în România, dacă se analizează situaţia la nivel local şi regional, există multe zone care stau prost, sunt zone „pierdute, rămase în urmă“. Creşterea economică este dusă în spate de Bucureşti, Cluj şi alte câteva zone din ţară, discrepanţele fiind majore. „Restul ţării stagnează.“