Petre Daea, ministrul Agriculturii, cere ţăranilor să îşi crească porcii „în condiţii de biosecurtitate ridicate”, pentru a preveni răspândirea pestei porcine africane

Autor: Roana Rotaru 13.09.2018

​Petre Daea, ministrul Agriculturii, susţine că, pe viitor,  creşterea porcilor în gospodăriile populaţiei va fi permisă doar cu condiţia respectării unui compex de măsuri de biosecuritate, care să împiedice răspândirea pestei porcine africane.

„Sigur că nu interzicem creşterea porcilor, Doamne fereşte, dar creşterea porcilor trebuie să se desfăşoare în condiţii sanitare, în condiţii de biosecuritate ridicate, în aşa fel încat să ne protejăm de această molimă”, a spus Petre Daea, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

De la începutul anului, pesta porcină africană s-a răspândit în 12 judeţe din România, în 207 de localităţi, cu un număr total de 898 de focare. În total, au fost ucişi 232.722 de porci afectaţi de boală, potrivit datelor Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).

Până acum, judeţele afectate de pestă porcină africană sunt Bihor, Sălaj, Satu-Mare, Tulcea, Brăila, Ialomiţa, Galaţi, Constanţa,  Ilfov, Călăraşi, Buzău şi Giurgiu, potrivit sursei citate.