Luxul a bătut cu mult piaţa: Louis Vuitton, Hermes şi Kering, creşteri de peste 20% în 2018 faţă de o medie de 1% a bursei de la Paris

Autor: Dan Grigore Ivan 14.09.2018

Vânzările tot mai mari şi extinderea susţinută pe continentul asiatic, cu predilecţie în China, au ajutat la aprecierea puternică a valorii de piaţă a celor mai valoroase holdinguri de lux ale lumii, listate pe piaţa de capital din Oraşul Luminilor.

Indicele CAC40, referinţa bursei de la Paris, afişează în prezent o apreciere de puţin peste 1%, în timp ce niciuna dintre cele mai mari companii de lux ale Franţei nu a înregistrat în 2018 o creştere mai mică de 20%.