Mielu Dobrin, şeful THR Marea Neagră: Am adus 100 de cameriste şi ospătari din Republica Moldova pentru a lucra în hoteluri

Autor: Mirabela Tiron 14.09.2018

THR Marea Neagră, compania hotelieră care operează 8.000 de locuri de cazare pe litoralul românesc, a operat la un grad mediu de ocupare de 70% în acest sezon de vară, în creştere faţă de nivelul de 60% din sezonul trecut, potrivit oficialilor companiei.

„Am avut un sezon mai bun datorită voucherelor de vacanţă, prin care au venit mai mulţi turişti la mare. Veniturile au crescut cu 10% iar gradul de ocupare mediu pe hotelurile deschise a fost de 70%“, a spus pentru ZF Mielu Dobrin, şeful companiei. THR Marea Neagră, controlată de către SIF Transilvania (SIF 3), cu o participaţie de 77,71%, are hoteluri în staţiuni ca  Eforie Nord, Eforie Sud, Venus, Saturn şi Neptun şi este unul dintre cei mai mari angajatori din turism pe timp de vară.