Compania naţională de căi ferate a Franţei vrea să lanseze trenuri autonome până în 2023

Autor: Catalina Apostoiu 14.09.2018

Compania naţională de căi ferate din Franţa, SNCF, şi-a anunţat intenţia de a introduce prototipuri de trenuri autonome pentru pasageri şi mărfuri până în 2023, relatează The Guardian. „Sistemul se va fluidiza în acest fel“, a declarat preşedintele companiei Guillaume Pepy.

Pierre Izard, şef al diviziei de tehnologie a SNCF, a declarat că trecerea la trenuri autonome se va face treptat, „până la cel mai ridicat nivel de automatizare“.

Potrivit lui Pepy, trenurile autonome „reprezintă clar viitorul“, dar ar mai putea dura ceva timp până când pasagerii le vor accepta. Deşi Australia, China şi Japonia experimentează deja cu astfel de trenuri, Franţa nu intră în acest joc prea târziu, a declarat Carole Desnost, şef pe inovaţie în cadrul SNCF.