Cum să câştigi un salariu net de peste 4500 de lei pe lună, garantat. Reţeta sigură pentru a trece de 1.000 de euro

Ziarul Financiar 15.09.2018

♦ Salariile medii din şapte sectoare de activitate, care au împreună peste 220.000 de salariaţi, au depăşit 1.000 de euro net în iulie 2018.



Salariile medii nete din sectoarele servicii IT, cocserie şi rafinare, transporturi aeriene, extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, editare software, asigurări şi bănci au depăşit 1.000 de euro net în luna iulie, arată datele Institutului Naţional de Statistică.

Împreună, cele şapte domenii cu cel mai bine plătiţi angajaţi din economie au peste 220.000 de salariaţi (5% din totalul salariaţilor din economie), care câştigă, în medie, dublu faţă de un angajat plătit cu salariul mediu la nivelul întregii economii (de 584 de euro net în iulie 2018).

„Salariile din sectorul IT depind foarte mult de educaţie. Copiii trebuie încurajaţi cât mai devreme să îşi dezvolte competenţele pe zona de IT şi să aleagă, în viitor, o facultate cu acest profil. Pentru a creşte numărul de salariaţi din acest sector, care va continua să absoarbă absolvenţii şi va oferi salarii mari, trebuie încurajaţi copiii să se îndrepte spre acest domeniu, facultăţile să mărească numă­rul de locuri şi să îşi modernizeze programa şcolară“, a spus Anca Puiu, consultant la firma de consultanţă în management şi executive search Korn Ferry.

Scutirea de impozit pe veniturile programatorilor, ajutoarele de stat date firmelor din sectorul IT, dar şi abilităţile tehnice şi de cunoaştere a limbilor străine ale tinerilor absolvenţi au condus la o creştere semnificativă a investiţiilor din acest sector.

În prezent, companiile IT se confruntă cu un deficit foarte mare de personal, având în vedere că facultăţile livrează anual câte 6.000 - 7.000 de absolvenţi, iar nevoia de pe piaţa muncii este dublă.

Cererea mare de angajaţi a condus şi la o majorare semnificativă a salariilor, IT-iştii devenind, de câţiva ani, cel mai bine plătiţi angajaţi din economie.