Petre Daea, ministrul Agriculturii: Procesăm peste 5.000 de dosare de despăgubire la pesta porcină, am onorat 2.000 de plăţi

Autor: Dan Straut 14.09.2018

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat vineri că autorităţile procesează peste 5.000 de dosare de despăgubire a gospodarilor afectaţi de pesta porcină africană şi până în prezent au fost onorate 2.000 de plăţi.

„La despăgubiri, procesăm peste 5.000 de dosare. Aseară am încheiat aproape 2.000 care au fost onorate la plată”, a spus Petre Daea, într-o emisiune la Digi TV.

„La toţi gospodarii, la absolut toţi, vor ajunge sumele cuvenite”, a precizat ministrul Agriculturii.

Potrivit ultimei raportări, pesta porcină africană evoluează în 12 judeţe, în 207 localităţi, cu un total de 898 de focare, fiind eliminaţi 232.722 de porci afectaţi de boală. „Focarele au fost confirmate 13 în exploataţii comerciale industriale, unul în abatorul aparţinând unei ferme şi unul într-o exploataţie comercială de tip A, plus 57 de cazuri la mistreţi”, arată un comunicat transmis joi de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor - ANSVSA.

Pentru a obţine despăgubirile cuvenite, poprietarii gospodăriilor afectate de pesta porcină se vor adresa Direcţiilor Agricole judeţene, unde vor depune documentaţia eliberată de DSVSA, iar despăgubirea se va calcula în funcţie de greutatea standard de 110 kg, arată un proiect normativ lansat joi.

Într-o primă fază, gospodarii primesc de la Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) judeţeană - în judeţul de domiciliu - un proces-verbal de ucidere a porcilor infestaţi şi o fişă de evaluare.

Ulterior, potrivit proiectului normativ, beneficiarii depun la Direcţiile pentru Agricultură judeţene (respectiv, după caz, a municipiului Bucureşti) o cerere de plată a ajutorului de stat, însoţită de următoarele documente justificative:
a) copie de pe procesul verbal de ucidere, obţinută de la DSVSA judeţeană;
b) copie de pe fişa de evaluare, obţinută de la DSVSA judeţeană;
c) copie de pe cartea de identitate;
d) dovadă cont bancar.

„Cererile de plată se depun lunar, începând cu luna octombrie a anului 2018, dar nu mai devreme de primirea Deciziei Comisiei Europene de acordare a ajutorului de stat. Ultima lună de depunere a cererilor de plată este luna octombrie a anului 2020. Plata ajutorului se realizează în termen de 30 de zile pentru cererile de plată depuse în luna anterioară. Prin excepţie, plata ajutorului pentru cererile de plată depuse în luna decembrie, se realizează până în data de 10 martie, inclusiv”, menţionează iniţiatorii proiectului.

Potrivit viitorului normativ, beneficiari ajutorului de stat sunt „crescătorii de porci - persoane fizice - ale căror animale nu au ajuns la greutatea standard de abatorizare, respectiv 110 kg, şi care beneficiază de sprijin în baza Hotărârii Guvernului nr. 1214/2009 privind metodologia pentru stabilirea şi plata despăgubirilor ce se cuvin proprietarilor de animale tăiate, ucise sau altfel afectate în vederea lichidării rapide a focarelor de boli transmisibile ale animalelor, cu modificările şi completările ulterioare, începând cu 1 ianuarie 2018”.