Noile industrii: Unul dintre cele mai populare conturi de YouTube a fost vândut pentru aproape 8 milioane de dolari, iar giganţi precum Walt Disney s-au luptat pentru tranzacţie

Autor: Alex Ciutacu 16.09.2018

Unul dintre cele mai populare branduri de pe YouTube a fost cumpărat de un trio veteran din industria de entertainment – care are legături cu jucători precum Disney şi Teletubbies – în contextul în care creatorii independent de conţinut au realizat că singurul mod de a se extinde este prin parteneriatele cu alţi producători, potrivit Bloomberg.

Little Baby Bum – al 9-lea cel mai vizionat canal de YouTube şi un salvator de timp practic pentru părinţii ocupaţi din lumea întreagă – a fost cumpărat de o agenţie denumită Moonbug, care va încerca să utilizeze canalul pentru a lua legătura cu alte companii mari din piaţă, în speranţa de a genera expunere media cu resurse limitate, potrivit cofondatorului Little Baby Bum, Derek Holder.

Clipul de mai jos, produs de Little Baby Bum, reprezintă o compilaţie de rime pentru copii şi este al 20-lea cel mai popular video din istoria YouTube-ului, cu 2,1 miliarde de vizualizări.

Moonbug este o companie fondată de investitorul şi fostul angajat al Walt Disney, Rene Rechtman, de Alfred Chubb şi de John Robson de la WildBrain. Aceasta este o divizie a companiei canadiene DHX Media, cea care controlează branduri faimoase în lumea copiilor precum Popeye, Ben 10 şi Teletubbies.

Rechtman a participat deja la una dintre cele mai mari tranzacţii din istoria YouTube-ului: vânzarea Maker Studios către Disney, într-o tranzacţie de circa 650 de milioane de dolari.

Companii precum Maker au reprezentat în trecut o ţintă pentru companiile tradiţionale de media care încercau să înţeleagă mai bine platforma YouTube, considerată un bulevard de audienţe care are potenţialul de a fi adus înspre televiziunile tradiţionale, dar şi de a continua să existe doar pe internet.

Tranzacţia este estimată la circa 7,8 milioane de dolari, însă detaliile oficiale sunt confidenţiale.