UNPIR se revoltă: Condiţionarea intrării în insolvenţă de un prag al creanţelor bugetare creează un tratament discriminatoriu

Autor: Iulian Anghel 21.09.2018
Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă din România (UNPIR), asociaţia profesională a practicienilor în insolvenţă cu statut de utilitate publică, a propus o serie de amendamente la proiectul de ordonanţă de urgenţă al Ministerului de Finanţe, de modificare a legii insolvenţei, după ce, cu o săptămână în urmă, criticase sever docu­mentul, pe motiv că încalcă prevederile Constituţiei şi pune în pericol locurile a 200.000 de angajaţi.

UNPIR critică, în primul rând, pro­pu­nerea din proiect care condiţio­nează posibilitatea intrării în insolvenţă de existenţa unui cuantum al creanţelor bu­getare mai mic de 50%, pe conside­rentul că  aceasta creează un tratament discrimi­natoriu în favoarea creanţelor bugetare şi obstrucţionează procedurile colec­tive în detrimentul procedurii exe­cuţionale fiscale, fapt care nu permite reor­ganizarea şi salvarea locurilor de muncă sau menţinerea unui mediu concurenţial.