Viorica Dăncilă a spus în şedinţa CEx că nu vrea să renunţe la funcţia de premier

Autori: Ionel Dancu , Diana Grigore , Mediafax 21.09.2018

Premierul Viorica Dăncilă a declarat vineri, în şedinţa Comitetului Executiv PSD, că nu va pleca din funcţia de premier, în timp ce Liviu Dragnea a afirmat că nu renunţă la legile din Parlament, potrivit unor surse politice.

Potrivit surselor citate, Viorica Dăncilă a declarat că nu va renunţa la funcţia de premier.

Aceleaşi surse politice au declarat, pentru MEDIAFAX, că nu este exclusă o nouă şedinţă a Comitetului Executiv săptămâna viitoare. Cu această ocazie ar urma să se discute şi despre activitatea din Guvern şi Parlamentant.

Totodată, în şedinţa de vineri, Liviu Dragnea ar fi spus că nu renunţă la legile din Parlament.