Indicii ROBOR la 3 luni şi la 6 luni au stagnat ieri după evoluţia surprinzătoare de vineri

Autor: Mediafax 25.09.2018
Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a stagnat ieri la 3,14%, după creşterea de vineri faţă de nivelul de 3,10% cât a fost înregistrat joi, arată datele Băncii Naţionale a României (BNR). Acest indice nu a mai fost la acest nivel din data de 6 septembrie, când a fost de 3,15%, urmat de o scădere la 3,12%, la data de 7 septembrie. De asemenea, indicele ROBOR la 6 luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare lei cu dobândă variabilă, a stagnat luni la nivelul de 3,38%, după ce a crescut vineri de la 3,36%, cât a fost joi. Acesta n-a mai atins acest nivel din datele de 5 septembrie şi 6 septembrie, când a fost în scădere de la 3,40%, nivel înregistrat la data de 4 septembrie. În schimb, indicele ROBOR la 9 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase de către băncile comerciale de la alte bănci comerciale pentru o perioadă de nouă luni, a scăzut ieri la 3,45%, de la nivelul de 3,46% de vineri, revenind la 3,45%, cât a fost joi. Acesta n-a mai atins acest nivel din data de 5 septembrie, când era în scădere, de la 3,48%, nivel consemnat la 4 septembrie. De asemenea, indicele ROBOR la 12 luni a scăzut ieri la 3,50%, după ce vineri crescuse la 3,52%, de la 3,51%, cât a fost nivelul de joi. Acesta nu a mai atins acest nivel din data de 5 septembrie, fiind în scădere de la 3,54%, la data de 4 septembrie. ROBOR reprezintă rata medie a dobânzii la care băncile româneşti se împrumută între ele în lei. Indicele se stabileşte zilnic ca medie aritmetică a cotaţiilor practicate de 10 bănci selectate de Banca Naţională.