ELKO, numărul doi pe piaţa de distribuţie IT&C: Businessul de soluţii a crescut cu 24% în S1/2018

Autor: Adrian Seceleanu 25.09.2018

Subsidiara grupului leton a intrat în acest an şi pe segmentul de echipamente de imprimare, semnând parteneriate cu Canon şi Konica Minolta.



ELKO, al doilea jucător de pe piaţa locală de distribuţie TT&C, cu venituri de 278 mil. lei în 2017, a înregistrat în primul semestru din acest an o creştere de 24% a businessului de soluţii, care a devenit astfel una dintre zonele cu cea mai rapidă creştere din cadrul companiei.

„Businessul de soluţii este, de departe, direcţia de business care înregistrează creşteri de două cifre de la an la an, ceea ce confirmă strategia noastră de a ne orienta pe soluţii, de a aloca o echipă specială care să-i asiste pe integratori în construirea soluţiilor. În acelaşi timp, segmentul consumer va reprezenta în continuare o parte importantă a cifrei noastre de afaceri, produsele din acest segment fiind considerate că acoperă distribuţia clasică“, a declarat pentru ZF Gabriela Gheorghe, CEO al ELKO România. „În primul semestru din 2018 businessul de soluţii a crescut cu 24%, iar pentru întregul an ne aşteptăm la un avans de 25-30%“.