Decizie surprinzătoare: Ilie Bolojan, primarul din Oradea şi starul PNL-ului, a demisionat din toate funcţiile

Autor: Vasile Magradean 25.09.2018

Ilie Bolojan a demisionat din funcţia de prim-vicepreşedinte pe strategii poltice al PNL. Primarul municipiului Oradea spune că vrea să se concentreze pe proiectele Primăriei Oradea.

Ilie Bolojan a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX, că îi era greu să onoreze ambele funcţii, astfel că a optat să se dedice mai mult celei de edil în administraţia publică orădeană.

”La începutul săptămânii trecute am înregistrat la secretariatul general al PNL demisia mea din funcţia de prim-vicepreşedinte strategii politice al partidului. Având în vedere faptul că Primăria Oradea are un număr important de proiecte europene şi de investiţi în derulare, care necesită destul de mult timp, era foarte greu, în aceste condiţii, să onorez ambele funcţii. Ca atare, am luat decizia să mă concentrez pe proiectele Primăriei Oradea”, a spus Bolojan.

Ilie Bolojan este şi lider al PNL Bihor şi a fost ales la Congresul extraordinar al partidului care a avut loc pe 19 iunie 2017 în funcţia de prim-vicepreşedinte pe strategii politice al partidului.