Cele mai mari cinci investiţii la bursă ale Pilonului II îi revin unui singur fond: NN Pensii. Care sunt acestea

Autor: Liviu Popescu 26.09.2018

NN Pensii este cel mai mare fond de pensii private din România, cu circa 2 milioane de participanţi şi active nete de 16 miliarde de lei. Rata anualizată de rentabilitate (august 2017-august 2018) este de 3,5%.



Fondul Proprietatea, Banca Transil­vania, BRD, Petrom şi Romgaz sunt cele mai mari investiţii la bursa de la Bucureşti ale fondului de pensii private NN Pensii, care administrează econo­mi­sirile pentru pensie ale circa 2 milioane de români, potrivit celor mai recente date, cele de la finele anului 2017. 

Fondul administrat de NN Pensii a ajuns să ocupe primele cinci poziţii în topul celor mai mari pachete de la bursa românească a celor şapte administratori, respectiv Fondul Proprietatea (485 milioane lei), Banca Transilvania (394 milioane lei), BRD (255 milioane de lei), Petrom (246 milioane de lei), Romgaz (230 milioane de lei). A şasea cea mai mare investiţie la bursă a unui fond de pensii este cea a Metropolitan Life la Banca Transilvania, de 204 milioane de lei.  

NN Pensii are o deţinere de 6% din capitalul social al Fondului Proprietatea, emitent cu expunere pe companii de importanţă strategică pentru economia românească, precum Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Petrom.