Care au fost cele mai performante zece fonduri de obligaţiuni în ultimii trei ani

Autor: Liviu Popescu 26.09.2018

Cele mai performante zece fonduri locale de obligaţiuni, in­stru­mente de investiţii financiare care plasează sumele atrase de la investitori în obligaţiuni, depozite bancare şi instru­men­te cu venit fix, au livrat în ultimele 36 de luni randa­mente de la 5% la 9%, potrivit datelor Asociaţiei Administratorilor de Fonduri (AAF).

Spre comparaţie din august 2015 şi până în august 2018 un deponent ar fi obţinut la 10.000 de lei o dobândă bancară de aproximativ 3% în timp ce randamentul indicelui BET cu tot cu dividende a fost de 51%, potrivit datelor BNR şi ale BVB. Investiţia în fonduri de obligaţiuni, cea în indicele BET dar şi plasamentul bancar nu pot fi totuşi comparabile întrucât se adresează unor investitori cu profil de risc diferit.

Fondurile de obligaţiuni nu investesc în acţiuni şi de aceea sunt recomandate investitorilor cu un profit de risc scă­zut spre mediu.

Patria Obligaţiuni, fond de obligaţiuni administrat de Patria Asset Management, este cel mai performant astfel de instrument de investiţii în perioada august 2015-august 2018, cu un randament de aproape 9%, potrivit datelor AAF.