Numărul de plângeri privind protecţia datelor cu caracter personal a crescut cu 64% în Franţa

Autor: Ioana Nita 26.09.2018

Agenţia CNIL din Franţa a raportat o creştere bruscă a numărului de plângeri cu privire la protecţia datelor cu caracter personal la patru luni de la intrarea în vigoare a regulamentului GDPR (General Data Protection Rules), care a venit cu o actualizare a cerinţelor şi cu introducerea de penalităţi mult mai mari pentru încălcarea regulilor, scrie portalul techcrunch.com. Mai exact, agenţia a declarat că a primit 3.767 de plângeri de pe 25 mai, când a intrat în vigoare noul regulament privind protecţia datelor cu caracter personal – GDPR, faţă de 2.294 de solicitări recepţionate în aceeaşi perioadă din 2017, care a fost deja un an record. Astfel, agenţia franceză a primit cu 64% mai multe plângeri, ceea ce arată că cetăţenii Uniunii Europene au reacţionat puternic la intrarea în vigoare a noilor reguli, inclusiv pe fondul scandalului media Facebook-Cambridge Analytica. Luna trecută, agenţia omoloagă din Marea Britanie, a înregistrat de asemenea o creştere a plângerilor, având cu 6.281 de solicitări în perioada 25 mai – 3 iulie, mai mult decât dublu decât în acelaşi interval din 2017.