Guvernul francez izbucneşte în faţa conducerii Air France-KLM: Reparaţi compania înainte să discutăm despre vânzarea de participaţii

Autor: Alex Ciutacu 27.09.2018

Guvernul francez nu plănuieşte momentan să-şi vândă participaţia de 14% în compania Air France-KLM, spune ministrul francez Bruno Le Maire, forţându-i mâna noului CEO pentru a se concentra pe competitivitate, potrivit Reuters.

Le Maire a reacţionat la un avertisment transmis de noul şef canadian al companiei, Benjamin Smith, către sindicate, conform căruia guvernul se pregăteşte să îşi vândă participaţia şi că nu ar trebui să se bazeze pe stat.

Smith, care a preluat grupul săptămâna trecută, se confruntă cu minisiunea aproape imposibilă de a sparge rezistenţa sindicatului şi de a reuşi să reducă astfel costurile operatorului aerian, în încercarea de a readuce profitabilitatea dorită de acţionari.

Un val de greve în cadrul Air France ce s-a derulat în această primăvară a dus la concedierea fostului executiv şi la pierderi de circa 350 de milioane de euro pentru grup.

„Prioritatea de astăzi este de a readuce pe profit Air France”, spune Le Maire pentru franceinfo. „Vânzarea participaţiei statului din Air France nu face parte din planul de acţiune a lui Benjamin Smith. Această opţiune nu este astăzi pe masă”.