Retailerul online Elefant.ro a strâns în 12 zile 8 mil. lei de la investitori privaţi

Autor: Adrian Seceleanu 28.09.2018

Emisiunea de obligaţiuni, care va fi listată pe Bursa de la Bucureşti, a fost suprasubscrisă, dar nu a atins maximul estimat de acţionari, de 14 milioane de lei.



Elefant Online SA, numărul trei pe piaţa locală de retail online după veniturile din 2017, a obţinut o finanţare de aproape 8 mil. lei printr-o emisiune de obligaţiuni, disponibilă doar unui număr de mai puţin de 200 de investitori, conform datelor anunţate de companie şi de Tradeville - cea mai mare casă locală de brokeraj pentru clienţii de retail - care a intermediat oferta.

„Oferta de obligaţiuni emise de Elefant Online SA a fost încheiată cu succes, fiind su­prasubscrisă cu 32% faţă de valoarea iniţială. Compania a atras astfel o finanţare de 7,65 milioane de lei. Oferta de tip «plasament privat» a avut o valoare iniţială de 5,8 mil lei, însă aceasta a fost majorată ca urmare a interesului ridicat din partea investitorilor. În perioada următoare se vor face demersuri pentru listarea emi­siunii de obligaţiuni la Bursa de Valori Bucureşti“, conform datelor comunicate de retailer.