Carniprod Tulcea, prima fermă din România afectată de pesta porcină africană, a primit despăgubiri de 4,7 milioane de euro pentru cei 48.000 de porci ucişi
Autor:
Roana Rotaru
01.10.2018
Antreprenorul Nicolae Ciuleac va investi banii recuperaţi în construcţia unei fabrici de furaje şi într-o fermă de reproducţie de porcine.
Carniprod Tulcea, prima fermă din România afectată de pesta porcină africană, a primit despăgubiri în valoare de 22 mil. lei (4,7 mil. euro) de la Agenţia Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), bani care acoperă 75% din suma totată pe care trebuie să o încaseze Carniprod Tulcea sub formă de despăgubiri.
„În mare parte mie mi-au dat banii. Mai au ceva să îmi dea, în jur de 7 milioane de lei, şi în rest mi i-au dat aproape pe toţi, dintr-un total de 29 de milioane de lei. Am prins şi eu culoare la faţă“, a spus Nicolae Ciuleac, proprietarul Carniprod Tulcea.