Meteo. Vremea se va încălzi în următoarele zile, cu soare şi şanse minime de ploaie. Cum va fi vremea în week-end

Autor: Răzvan Botea 01.10.2018

Săptămâna aceasta ne aşteaptă în cea mai mare parte o vreme cu cer senin, temperaturi normale acestei perioade şi şanse minime de precipitaţii. Vântul va sufla slab până la moderat, iar temperaturile pot ajunge şi la 25 de grade Celsius, potrivit ANM.

Marţi, 2 octombrie 2018, va veni cu o vreme însorită, cu şanse minime de ploaie şi un vânt slab în Bucureşti. Maxima zilei se situează în jurul valorii de 23 de grade Celsius, în timp ce minima poate atinge 11 grade Celsius.

Miercuri în Bucureşti vremea continuă să se încălzească, cu temperaturi maxime de 24 de grade Celsius şi minima zilei în jurul valorii de 11 grade Celsius. Vântul va sufla slab şi şansele de ploaie sunt minime.

Joi avem cer senin şi o temperatură maximă de 22 de grade Celsius, iar minimele se vor situa în jurul valorii de 9 grade Celsius. Vântul va sufla mai slab decât în zilele precedente, iar şansele de ploaie sunt minime.

Cerul senin se va menţine şi vineri, când temperaturile maxime vor atinge 21 de grade Celsius, iar cele minime 8 grade Celsius. Şansele de precipitaţii rămân minime, iar vântul va sufla slab.

Sâmbătă cerul va fi senin, cu valori termice situate între 9 şi 21 de grade Celsius. Şansele de precipitaţii rămân minime, iar vântul va sufla slab din direcţia Est. Duminică cerul va fi parţial noros, cu temperaturi asemănătoare zilei precedente, însă cu şanse uşor mai ridicate de precipitaţii, de  20%.