Grupul francez Crédit Agricole a adus 4 milioane de euro la capitalul băncii din România

Autor: Anelis Baciu 03.10.2018

Acţionarii Crédit Agricole, subsidiara locală a grupului francez cu acelaşi nume, au aprobat majorarea capitalului băncii cu 18,6 milioane de lei, echivalentul a 4 milioane de  euro, potrivit unei decizii publicate în Monitorul Oficial. Ca urmare a acestei acţiuni, capitalul băncii va urca de la 163 milioane de lei la 181,6 milioane de lei.

„Acţionarii, aprobă în una­ni­mi­tate majorarea ca­pi­ta­lului social al băncii cu con­tribuţia în numerar de 18,57 milioane de lei a acţionarului majoritar IUB Holding, prin emiterea a 55.889 acţiuni cu o valoare nominală de 332,37 lei“, scrie în Monitorul Oficial.