Arggo Consulting atacă piaţa caselor de marcat electronice cu o soluţie software: Noua soluţie va genera 10% din afacerile de anul acesta

Autor: Ioana Nita 05.10.2018

♦ Ţinta de afaceri a companiei pentru 2018 este de 3 milioane euro, plus 30% faţă de 2017.

 


Arggo Consulting & Software Develop­ment, companie locală specializată în imple­mentarea soluţiilor software pentru gestiu­nea resurselor unei organizaţii (ERP), şi-a dive­rsificat portofoliul de soluţii prin adap­tarea propriei soluţii de management - LS Retail, bazată pe platforma Microsoft, la noua legislaţie privind casele de marcat cu jurnal electronic, astfel încât să le poată oferi suport clienţilor săi din sectorul retail, dar şi pentru a atrage noi clienţi. Astfel, compania estimează că soluţia software dedicată caselor de marcat electronice va contribui cu 10% la realizarea cifrei de afaceri de anul acesta, estimată la 3 milioane euro.

„Dat fiind numărul considerabil de clienţi ai Arggo Consulting care utilizează solutia LS Retail, compania a adaptat soluţia astfel încât să corespundă noilor prevederi legislative prinvind aparatele de marcat elec­tronice fiscale. Astfel, am dezvoltat intern o extensie a soluţiei, perfect integrată cu mo­delele omologate de către Danubius Exim, mai precis aparatele fiscale Datecs. Extensia este disponibilă doar pentru soluţia LS Retail“, a declarat Dragoş Stănescu, se­nior business consultant în cadrul Arggo Con­sulting & Software Development.