Ministerul Finanţelor: Contribuabilii care achită anticipat unele obligaţii fiscale vor primi o bonificaţie de 10%

Autor: Alina Botezatu 04.10.2018

Ministerul finanţelor publice (MFP) a anunţat, joi seara, că, în şedinţa de astăzi, Guvernul a adoptat o Ordonanţă de urgenţă (OUG), iniţiată de MFP, prin care contribuabilii care îşi achită anticipat obligaţiile fiscale aferente contribuţiile sociale vor primi o bonificaţie de 10%.

„În domeniul impozitului pe venit şi al contribuţiilor sociale, se va acorda o bonificaţie de 10% pentru plata anticipată a unor obligaţii fiscale, atât pentru cele aferente anului 2017, cât şi pentru cele aferente anilor anteriori”, se scrie într-un comunicat de presă transmis joi seara de reprezentanţii MFP.

În acest sens, perioada următoare, ANAF va emite notificări către contribuabili, cu termen de plată 30 iunie 2019.

„Contribuabilii care vor primi, în perioada următoare, decizii de impunere pentru definitivarea impozitului pe venit sau a CAS aferente anilor fiscali precedenţi vor beneficia de bonificaţia de 10%, dacă îşi achită obligaţiile până la 15 decembrie 2018. Bonificaţia acordată la plata CAS se suportă de la bugetul de stat”, se detaliază în documentul de presă al MFP.

Contribuabilii care vor primi decizii de impunere pentru definitivarea CASS aferentă anilor fiscali precedenţi la începutul anului 2019 au acelaşi termen de plată - 30 iunie 2019 - şi vor beneficia de bonificaţia de 10%, dacă-şi achită obligaţiile până la 31 martie 2019.

Prin aceeaşi OUG se creează cadrul legal care va permite utilizarea cât mai rapidă a întregului buget al unei scheme de ajutor de stat prevăzut pe întreaga perioadă de valabilitate a acesteia, potrivit Finanţelor.

„Ministerul Finanţelor Publice va putea repartiza pe maxim 5 ani disponibilul rezultat din diferenţa dintre creditele de angajament aprobate şi creditele bugetare aprobate pe anul curent şi estimate pe următorii 3 ani”, se explică în documentul citat.