Preşedintele Comisiei pentru industrii a Camerei Deputaţilor, Iulian Iancu,a fost internat de urgenţă la spital cu probleme cardiace, înainte de şedinţa pe Legea offshore

Ziarul Financiar 05.10.2018

Preşedintele Comisiei pentru industrii a Camerei Deputaţilor, Iulian Iancu, a fost internat de urgenţă, vineri dimineaţă, la Spitalul Floreasca, acesta acuzând probleme cardiace, au declarat surse politice pentru MEDIAFAX. 

Potrivit surselor citate, bărbatul a ajuns vineri la spital, fiind vorba despre un posibil infarct, însă reprezentanţii instituţiei nu vor să ofere date, pacientul semnând în acest sens şi o declaraţie că nu doreşte să fie oferite informaţii publice privind starea sa de sănătate.

Social-democratul Iulian Iancu este preşedintele Comisiei pentru industrii şi participă la toate şedinţele legate de proiectul Legii offshore care stabileşte modul de exploatare a gazelor din Marea Neagră, asupra căruia deputaţii au votat, în plenul de miercuri, să fie retrimis la Comisii pentru a fi din nou modificat.