BEC. Prezenţa la vot la ora 16.00 în a doua zi de referendum: 15,21%

Autori: Petriana Condrut , Mediafax 07.10.2018

Biroul Electoral Central a anunţat duminică prezenţa la vot pentru ora 16.00, în a doua zi de referendum pentru familie, aceasta fiind de 15,21%.

Potrivit datelor BEC, din 18.278.496 de alegători înscrişi pe listele permanente, au votat, în a doua zi de referendum 2.781.918 de oameni, reprezentând 15,21%.

Judeţe cu prezenţă mare: Suceava (23%), Dâmboviţa (21,46%), Bihor (21,39%), Botoşasani (20,49%) sau Neamţ (20,29%).

Judeţe cu prezenţă slabă: Covasna (6,47%), Harghita (8,36%), Tulcea (10,86%), Satu Mare (11%).

În Bucureşti, duminică, ora 16.00, prezenţa la vot era de 12,55%.

În Diaspora au votat, până la ora 16.00, 87.563 de oameni, cea mai mare prezenţă fiind la o secţie din Londra, 4.467 de oameni.