De unde încasări din TVA, dacă statul numără doar 106 turişti pe zi în Vama Veche şi 2 Mai?

Autor: Mirabela Tiron 09.10.2018

Doar 106 turişti s-au cazat în medie în fiecare zi din această vară în unităţile turistice din comuna Limanu de pe litoralul românesc, ce are în administrare Vama Veche sau 2 Mai, arată datele oficiale de la Institutul Naţional de Statistică (INS) şi calculele ZF.

Mai exact, Statistica a numărat doar 16.000 de sosiri în total în unităţile de cazare din Limanu în perioada aprilie-august anul acesta. Pe datele INS se bazează şi estimările Fiscului când se face comparaţia între încasările reale de TVA şi cele potenţiale. Comisia Europeană a arătat recent că evaziunea la TVA este în România de 35%, adică se încasează 12 mld. euro şi ar trebui să se încaseze 18 mld. euro.