Duster creşte producţia Dacia cu aproape 10%

Autor: Bogdan Alecu 09.10.2018

Automobile Dacia a accelerat producţia în sep­tembrie 2018 cu aproape 10% comparativ cu perioada simi­lară a anului trecut, potrivit datelor Asociaţiei Con­struc­torilor de Automobile din România (ACAROM), la aproxi­ma­tiv 30.600 de unităţi.

Duster a reprezentat în primele nouă luni ale anului peste 68% din producţia uzinei, cu un volum de 166.000 de unităţi. Pe locul secund se află Sandero, cu aproape 35.400 de unităţi şi Logan cu 24.300 de maşini, în timp ce Logan MCV a atins un volum de aproape 17.000 de unităţi. La acestea se adaugă colecţiile de maşini semi-asam­blate livrate către uzina din Algeria, cu un volum de circa 25.648 de unităţi.

În total, în primele nouă luni ale anului uzina de la Mioveni a asamblat 242.605 autoturisme, în creştere cu 4,6% faţă de perioada similară a anului trecut, dacă ritmul se va menţine până la finalul anului, la peste 326.000 de maşini.

În cadrul Salonului Auto de la Paris Grupul Renault a lansat o nouă motorizare pe benzină pentru Duster, de 1,3 litri TCe pe benzină, motor dezvoltat de francezi alături de inginerii Daimler, propulsorul regăsindu-se şi în gama Mercedes-Benz. Motorul va fi disponibil în două versiuni de putere, de 130 CP şi 150 CP. Este pentru prima dată când în România este produs un automobil de 150 CP, iar ambele motorizări deţin titlul de cele mai puternice propulsoare disponibile până acum în gama Dacia.