Prima reacţie a preşedintelui Klaus Iohannis după referendum: Când pacea socială este pusă în pericol, e nevoie de abordare matură

Autori: Petriana Condrut , Mediafax 09.10.2018

Preşedintele Klaus Iohannis a vorbit marţi, la ceremonia de decorare a unor supravieţuitori ai Holocaustului, despre evenimentele din ultimele săptămâni, legate de pregătirea referendumului pentru familie, spunând că e nevoie de o abordare matură, atunci când pacea socială e pusă în pericol.

"În România, antisemitismul s-a manifestat, iniţial, prin cultivarea, în societate, a urii nesăbuite faţă de cei cu o identitate culturală diferită de cea a majorităţii. Cetăţenii au fost instigaţi unii împotriva altora, iar evreii români au fost demonizaţi şi transformaţi în ţinte. În paralel, a fost adoptată o legislaţie antisemită, care a generat excluderea treptată a evreilor din viaţa economică şi culturală a ţării, deschizându-se, astfel, calea deportărilor şi a crimelor. Acest tip de politici sunt, astăzi, de neconceput pentru o societate puternic ataşată de principiile democratice şi ale statului de drept. Discriminarea unei minorităţi doar pe baza faptului că nu are aceleaşi credinţe, valori, religie sau origine ca majoritatea reprezintă o abordare care ne duce cu gândul la anii întunecaţi ai dictaturilor", a declafrat Klaus Iohannis, în cadrul ceremoniei de decorare a unor supravieţuitori ai Holocaustului.

Preşedintele a făcut direct referire la manisfestările din timpul referendumului.

"Atunci când pacea socială este pusă în pericol, şi avem, din păcate, suficiente exemple în acest sens în ceea ce s-a întâmplat în România ultimelor săptămâni, în pregătirea referendumului pentru modificarea Constituţiei, este nevoie de o abordare matură şi o deschidere către dialog a tuturor actorilor relevanţi din societate. Primul pas către restabilirea păcii sociale este abandonarea discursului urii şi asumarea faptului că numai prin toleranţă putem depăşi, împreună, acele falii care riscă să ne dezbine", a mai spus Iohannis.

"Să lăsăm trecutului toate aluviunile de ură, indignare, gânduri negre şi să ne îndreptăm energiile către viitorul nostru! Să facem pentru toţi românii o ţară în care să trăim în bună înţelegere, fără spaime şi tulburări provocate de pericole imaginare!", a afirmat preşedintele.

Klaus Iohannis a votat, duminică seara, la Sibiu, în cadrul referendumului pentru familie, fără a spune însă care a fost opţiunea sa.