BCR lansează un cont special pentru start-up-urile care accesează finanţări nerambursabile

Autor: Cristina Bellu 10.10.2018

BCR lansează Contul de Management al Grantului, un produs destinat firmelor aflate la început de drum care aplică pentru finanţare în cadrul unor proiecte ce necesită dubla administrare a grantului. 

În acest cont special pot fi gestionate fondurile provenite din subvenţie, în sistem dual, împreună cu administratorul de grant.

„Produsul este destinat implementării termenilor contractuali dintre administratorii de grant şi beneficiarii acestuia“, spune Eleni Skoura, director executiv produse şi segmente retail la BCR.

Soluţia pe care o aduce acest cont constă în semnarea conjunctă a tuturor ordinelor de plată, electronice sau pe suport hârtie, efectuate din Contul de Management al Grantului, acomodând astfel obligaţiile participanţilor la schema de grant, respectiv obligaţia administratorului schemei de grant de a verifica destinaţia fondurilor şi obligaţia beneficiarului de a pune la dispoziţia administratorului toate documentele justificative / de a efectua plăţile din grant doar cu acordul administratorului de grant.

Contul de Management al Grantului de la BCR poate fi folosit, în prezent, pentru o serie de programe de finanţare precum Diaspora Start Up, România Start Up Plus, programul de susţinere a antreprenoriatului pentru tineri sau programul de dezvoltare locală integrată în comunităţile marginalizate.