Centrala pe gaze a Petrom a mers la foc continuu într-o piaţă în care energia a ajuns la maximul anului: cauză sau efect?

Autor: Roxana Petrescu 11.10.2018

♦ Producţia de energie a OMV Petrom, unicul producător local de petrol şi gaz, care deţine o centrală de 860 MW (mai mare decât un reactor de la Cernavodă) la Brazi, a crescut de 2,5 ori în al treilea trimestru al anului faţă de T2/2018 într-un context în care preţul energiei pur şi simplu a explodat.



Potrivit documentului în care sunt prezentaţi indicatorii operaţionali cheie din T3/2018, OMV Petrom a generat la Brazi mai bine de 1 TWh de energie (circa 10% din producţia naţională de energie din T3), faţă de 0,42TWh în T2 şi cu aproape 40% mai mult faţă de perioada similară a anului trecut.

Creşterea semnificativă a producţiei de energie a OMV Petrom se suprapune cu un context de piaţă foarte bun pentru producătorii de electricitate marcat de creşterea semnificativă a preţului, mai ales în luna septembrie.

Preţul mediu spot al energiei electrice, platfomă a bursei OPCOM care găzduieşte mai bine de 40% din tranzacţiile cu electricitate din România, a ajuns în septembrie la o medie de peste 276 lei pe MWh, după cum arată cel mai recent raport lunar publicat de bursă.