Policolor pune pe roate o fabrică nouă în Militari în aprilie 2019 şi pariază pe dezvoltare. David Jordan, CEO: În Bulgaria ne-am extins printr-o achiziţie, am putea face la fel şi în România

Autor: Alina-Elena Vasiliu 11.10.2018

♦ La nivel de grup, Policolor-Orgachim a avut anul trecut o cifră de afaceri consolidată de 65 mil. euro, din care 28 mil. euro au venit doar din România (Policolor), adică aproximativ 45% ♦ Pentru 2018, David Jordan estimează afaceri de 72 mil. euro pentru tot grupul, România urmând să-şi păstreze ponderea în total.



Grupul producător de lacuri şi vopsele Policolor-Orgachim, controlat de fondul de investiţii Reconstruction Capital 2 (RC2), îşi creşte capacitatea de producţie de pe piaţa locală odată cu deschiderea unei fabrici noi, în zona Militari din Bucureşti. Mutarea vine în condiţiile în care compania vrea să-şi consolideze poziţia în România şi chiar să se extindă. Grupul cuprinde fabrica de lacuri şi vopsele Policolor din România şi fabrica Orgachim din Bulgaria, pe care Policolor a cumpărat-o la sfârşitul anilor ’90.

„Avem planuri legate de Policolor pentru următorii ani, vrem să valorificăm producţia din noua fabrică. Ne gândim să ne extindem businessul. Aşa cum ne-am dezvoltat printr-o achiziţie în Bulgaria, cumpărând Orgachim, la fel am putea face şi în România, să achiziţionăm un competitor, dar momentan nu există planuri concrete în acest sens”, spune David Jordan, CEO Policolor de la 1 iunie 2018.