Decesul actorului Verne Troyer: Poliţia a stabilit că acesta s-a sinucis

Autor: Ana Obretin 11.10.2018

Decesul actorului american Verne Troyer, star al seriei de filme "Austin Powers", a fost provocat de abuzul de alcool, iar poliţia a stabilit oficial că acesta s-a sinucis, potrivit tmz.com.Pe 2 aprilie, actorul a fost transportat la spital cu o ambulanţă, iar un purtător de cuvânt al Los Angeles Fire Department a declarat la momentul respectiv pentru site-ul de ştiri TheWrap că la linia de urgenţă a fost raportat, de la locuinţa lui Troyer din Hollywood, un caz de "presupusă otrăvire/ intoxicare".

Pe 21 aprilie, actorul a murit, la vârsta de 49 de ani, iar poliţia a decis să deschidă o anchetă. Miercuri, poliţia a dat publicităţii un raport oficial în care se arată că actorul s-a sinucis.

Anul trecut, în aprilie, Troyer a fost spitalizat din cauza dependenţei de alcool, despre care a şi vorbit public ulterior.

Verne Troyer suferea de nanism provocat de acondroplazie şi, cu o înălţime de 81 de centimetri, era unul dintre cei mai scunzi oameni din lume.

Troyer a devenit celebru pentru rolurile Mini-Me din seria "Austin Powers", precum şi Griphook din primul film al francizei Harry Potter, "Harry Potter şi piatra filozofală" (2001).