Operatorul privat de servicii medicale Sanador a deschis un centru oncologic integrat spitalului, o investiţie de 20 de milioane de euro: „Estimăm 1.300 de pacienţi în primul an de funcţionare“

Autor: Mirabela Tiron 12.10.2018

Sanador, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa serviciilor medicale private, a finalizat investiţia de circa 20 mil. euro în centrul oncologic pe care l-a inaugurat ieri l Acesta este situat în apropiere de Piaţa Victoriei şi este integrat spitalului clinic Sanador.

„Centrul oncologic este un pas în completarea spitalului, o investiţie care s-a ridicat la 20 de milioane de euro. (...) În primul an de func­ţio­­nare esti­măm 1.300 de pacienţi“, a declarat Doris Andro­nescu, di­rector general al Sanador şi unic acţio­nar. Decizia de-a înfiinţa un centru medical integrat pentru diagnosticarea şi tratarea cancerului a venit pe fondul deficitului de servicii de specialitate din România, potrivit ei. Nevoia pacienţilor oncologici pentru tratamente este foarte mare, în special în ceea ce priveşte radioterapia, iar capacitatea centrelor în momentul de faţă este insuficientă.