Oameni care cred că „Micul Prinţ” este „micul” din Obor, îmbrăcat în mult muştar, au ajuns să conducă România

Autor: Iulian Anghel 15.10.2018

“Câtă incultură şi imoralitate este în România. Biserica trebuie să îşi reconsidere poziţia în societate. Este momentul să reutilizăm prescripţiile canonice cu privire la instituţia penitenţei din primele veacuri creştine, iar pentru duşmanii Bisericii şi ai lui Hristos este momentul de a face uzanţă de afurisire, anatemă şi excomunicare.”

Vă vine să credeţi sau nu, acest citat îi aparţine unui “profesor universitar” din cadrul Universităţii Valahia Târgovişte – e adevărat, din cadrul uneia din cele 10 facultăţi ale universităţii, Facultate de Teologie.

Stiţi gluma preferată a internauţilor: întreb pentru un prieten? Întreb şi eu pentru un prieten: acest teolog supărat pe eşecul referendumului, i-o fi citit pe marii teologi ai lumii? O fi atins vreodată coperţile cărţilor lui Augustin din Hipona (Fericitul Augustin, în religia ortodoxă) care vorbesc despre libertatea voinţei? Sau, poate, a citit doar partea operei lui în care acest gânditor consideră că femeia este inferioară bărbatului? Să nu uităm: Augustin am murit în anul 430, după Hristos.

Nu scriu aici despre religie, nici despre referendum, ci despre educaţie.

Universitatea Valahia din Târgovişte are 10 facultăţi. Inclusiv facultatea de teologie în care predă domnul mai sus citat. Ce e cu facultatea de teologie nu ştiu, dar dacă asta este şcoala pe care ea o predă, nu văd un viitor bun, în primul rând pentru teologie. Dar, e doar o părere ce am spus, şi trec la ce mă pricep puţin. Universitatea Valahia are o facultate de “ştiinţe politice”, de “litere”, de “comunicare”, de “jurnalism” – toate în acelaşi meniu. O alta de “ştiinţe umaniste” în care se predă - citez din prospectul facultăţii – “istorie, geografie, geografia turismului, educaţie fizică şi sport” şi “kinoteterapie”. Adică, la Bucureşti, există Facultatea de Istorie, separat de orice, Facultatea de Geografie, separat de orice, Facultatea de Sport, separat de orice, dar la Târgovişte, e la pachet? Făt-Frumos s-a născut în provincie? Mai înveţi o geografie, mai faci un masaj, mai înveţi o istorie, mai faci un masaj?

La “Facultatea de Ştiinţe şi Arte”, din aceeaşi universitate, avem, la pachet, “matematică”, “fizică”, “chimie”, “pedagogie muzicală”. În Bucureşti există facultate de chimie, facultate, de matematică, facultate de fizică - toate separat. S-a născut Făt-Frumos în judeţul păstorit de dl Tuţuianu, liderul PSD Dâmboviţa?

“Facultatea de Ştiinţe Politice, Litere şi Comunicare” care predă “limba şi literatura română, limba şi literatura engleză şi franceză, jurnalism şi ştiinţe politice”. Serios? Ce specializare au aceşti absolvenţi?

Am învăţat lucrurile laolaltă când am fost în liceu dar, când am crescut mari, ne-am ales fiecare o specializare, nu e normal aşa?

Unul spre matematică, altul spre economie, altul spre drept, altul spre filologie, altul spre ce a vrut el. “Pedagogie muzicală” la “Facultatea de Ştiinţe”?

“Facultatea de Ştiinţe şi Arte?” Păi ori este de “ştiinţe” ori este “arte” – am depăşit deja Iuminismul şi am depăşit cu 2.000 de ani Antichitatea, când sofiştii predau şi ştiinţa şi arta, la pachet. Nu mai poţi azi să-l studiez pe Homer ca, peste două ore, cât ţine cursul, să mergi să vezi ce-a mai făcut Isaac Newton şi ce mai pune la cale Elon Musk.

Facultatea la care predă domnul profesor-preot pe care l-al citat mai sus şi care ne pedepseşte cu anatema pentru lipsa la referendum, se cheamă “Facultatea de Teologie Ortodoxă şi Ştiinţe ale Educaţiei”. Ce are teologia cu ştiinţa? Şi ce educaţie predă o universitate? Asta: “Este momentul să reutilizăm prescripţiile canonice cu privire la instituţia penitenţei din primele veacuri creştine, iar pentru duşmanii Bisericii şi ai lui Hristos este momentul de a face uzanţă de afurisire, anatemă şi excomunicare”. Asta-i universitate?

Trăim un dezastru al educaţiei. Sub 15% din populaţia României are studii superioare (40% în Marea Britanie) şi asta influenţează cumplit piaţa muncii şi ţine piaţa salariilor jos, pentru că trăim într-o societate bazată pe competiţie, iar munca necalificată nu este competitivă. Dar nu avem profesori. Încercarea de a muta lucrurile, “arderea etapelor”, a condus la apariţia unei nebunii, a unor universităţi şi facultăţi care produc doar nulităţi - şi nu ar fi o problemă dacă acestea s-ar duce s-o termine de cap pe dna Merkel, că Germania e mare. Dar nulităţile au ajuns la vârful politicii în România, pentru că şcolile care le-au pregătit sunt ele însele un dezastru.

Trei dintre cei nouă dintre judecătorii Curţii Constituţionale au doctoratul furat, ministrul muncii care pune ţara la cale are doctoratul furat, cei care cei decid legile justiţiei au doctorate furate şi şcoli făcute la 50 de ani, şefi ai poliţiei şi ai SRI au doctorate furate. Şi ei fac legi. Cum este posibil să-ţi spui legiuitor când Curte Constituţională - aşa cum e ea, vai de capul ei - îţi spune că două treimi din amendamentele la Codul de procedura adoptate de tine sunt neconstituţionale?

Oraşul Târgovişte are o populaţie de 70.000 de oameni. Dar are o universitate cu 10 facutăţi. Poate un oraş cu 70.000 de locuitori să asigure profesori pentru zece facultăţi? Când Universitatea Bucureşti are 19 facultaţi, iar ASE, 11?  - într-un oras de 3 milioane de oameni care atrage însă elita ţării? Întreb pentru un prieten, cum glumeam mai sus. Programe de doctorat la Târgovişte? Da, există în structura de studii.

Ce se predă la “Facultatea de Ştiinţe Politice şi Litere” din Târgovişte -  Adrian Tuţuianu şi Blaise Pascal, la pachet? Andruşcă şi Divina Comedie – la pachet? Nu am nimic cu Târgovişte, sunt zeci şi sute de facultăţi în ţara asta care fac aşa ceva, desigur, adaptat local. Este doar un exemplu.

Sunt pe internet oferte pentru studii doctorale – 6.000 de lei bucata. Toată lumea politică are doctorat fără să fi trecut printr-o facultate decât aşa, fluierând. Un fost premier, recent ejectat, dar cu pretenţii de a reveni după ce capul dlui Dragnea îi va fi aşezat la picioarele statuii pe care chiar domnia-sa şi-a construit-o, a făcut o facultate la Bucureşti – fără să fi dat pe acolo - pe când era angajat al unui “fost”, la Brăila. Te mai întrebi de ce suntem aşa de jos.

Oameni care nu au lecturile fundamentale, minima înţelegere a societăţii, au ajuns să conducă ţara şi cred că Micul Prinţ, cu părul lui galben este un “mic” din Obor învelit în mult muştar.

Nota: Titlul mi-a fost sugerat de o imagine hazlie de pe Facebook, în care desenul  “Micului Prinţ” a lui Antoine de Saint-Exupéry este înlocuită cu un “mic”, desigur îmbrăcat în hainele-i cunoscute. Nu e nicio fericire să vezi asta, dar umorul ne salvează, deseori.