FM Logistic a finalizat investiţia de 20 mil. euro în depozitul din Dragomireşti. „Avem un grad de ocupare de 90% pentru celula de cosmetice şi de 37,5% pentru farma“

Autor: Mirabela Tiron 18.10.2018

FM Logistic a finalizat investiţia de 20 mil. euro în depozitul din Dragomireşti. „Avem un grad de ocupare de 90% pentru celula de cosmetice şi de 37,5% pentru farma“

FM Logistic, unul dintre cei mai mari operatori  din sectorul de logistică şi transport, a ajuns la final cu investiţia de 20 de milioane de euro în dezvoltarea depozitului din Dragomireşti (Autostrada Bucureşti - Piteşti, judeţul Ilfov), ce se întinde pe o suprafaţă de 20.000 de metri pătraţi. Depozitul are practic două celule, una de 10.000 de metri pătraţi dedicată clienţilor din industria de cosmetice, iar cealaltă, tot de 10.000 de metri pătraţi, dedicată clienţilor din industria farma (producători de medicamente).