„Baie de sânge” pe bursele mondiale şi la Bucureşti: Indicele BET a pierdut 0,81% joi, în timp ce indicii bursieri londonezi FTSE 100 şi 250 au închis în scădere cu 0,18%

Ziarul Financiar 18.10.2018

Pieţele europene au închis în scădere joi, urmându-le pe cele asiatice, iar pieţele americane au deschis tot în minus, pe fondul rezultatelor mixte anunţate de companii, al disputelor comerciale şi temerilor legate de politicile Rezervei Federale. 

La Bucureşti indicele BET a pierdut 0,81%, la 8.599,66 puncte.

La Londra indicii FTSE 100 şi 250 au închis în scădere cu 0,18%, respectiv 0,12%. La Amsterdam indicele AEX a scăzut cu 0,38%, la Paris CAC 40 cu 0,29% iar Dax, la Frankfurt, în scădere cu 0,70%. IBEX 35, indicele burrsei din Madrid a scăzut cu 1,01%, iar indicele pan-european Euro Stoxx 50 este în minus cu 0,63%.

La ora transmiterii ştirii, la New York Dow Jones era în pierdere cu 0,52%, Nasdaq cu 0,92% iar S&P 500 cu 0,48%.

Scăderi consemnează şi preţurile petrolului, precum şi aurul.