Masa monetară în sens larg a crescut cu 10,3% la nouă luni, la aproape 366,3 mld. lei

Autor: Mediafax 24.10.2018

Masa monetară în sens larg (M3) a înregistrat la sfârşitul lunii septembrie 2018 un sold de 366,26 mld. lei, o creştere de 10,3% (5% în termeni reali) în raport cu septembrie 2017, potrivit datelor provizorii transmise ieri de Banca Naţională a României (BNR). 

De asemenea, M3 a crescut cu 0,3% (-0,2% în termeni reali) faţă de luna precedentă, mai arată datele BNR. Masa monetară intermediară (M2) a înregistrat la sfârşitul lunii septembrie 2018 un sold de 366 mld. lei, o creştere de 10,2% faţă de septembrie 2017 şi de 0,3% comparativ cu luna precedentă. M1 (masa monetară în sens restrâns) a crescut cu 11,4% în primele nouă luni comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut şi cu 0,3% faţă de luna precedentă, până la 222,5 mld. lei.