Sondaj PwC: 34% din companii au fost călcate de Fisc în 2017
O treime din companiile participante la un sondaj al PwC România au declarat că au făcut obiectul inspecţiilor fiscale în 2017, însă 60% din contestaţiile actelor de impunere au fost rezolvate, total sau parţial, în favoarea companiilor. Potrivit sondajului PwC la care au participat 169 de companii, rezultatele „trebuie interpretate în contextul în care ANAF a anunţat că la nivelul întregii economii activitatea de inspecţii fiscale a scăzut cu 20% în 2017 comparativ cu anul anterior.“ Sumele stabilite suplimentar de plată în majoritatea cazurilor (57%) au fost de până în 100.000 de lei, dar au existat şi situaţii în care sumele stabilite suplimentar s-au situat în jurul a 10 milioane de lei, arată sursa citată.
Durata controlului a fost de la o lună la 3 luni: „Din acest punct de vedere, este de dorit ca inspecţiile fiscale să reprezinte mai degrabă excepţia decât norma interacţiunilor dintre autorităţi şi contribuabili şi să se deruleze pe o perioadă cât mai scurtă de timp, concentrându-se mai ales pe domeniile cu grad mai ridicat de evaziune fiscală. De asemenea, trebuie remarcat că pe plan extern se încurajează tot mai mult inspecţia derulată electronic prin intermediul unor formulare.“