Câţi bani alocă şoferii români pentru pregătirea de iarnă a maşinii

Autor: Bianca Ciocotisan 27.10.2018

Specialiştii recomandă ca intervalul de înlocuire a anvelopelor utilizate pe timpul iernii pentru maşinile personale să nu depăşească 6 ani. „După această perioadă, siguranţa şoferului şi a participanţilor la trafic este pusă în pericol, crescând riscul de explozie a cauciucului şi scăzând rezistenţa mecanică la frânare a acestuia din cauza deteriorării. Anvelopele de iarnă sau All Season ajunse la vârsta cronologică de 10 ani trebuie înlocuite neapărat, chiar dacă, aparent, sunt intacte şi nu au atins limitele uzurii”, spune Costin Stan, CEO AutoEco.ro.

Din studiu rezultă faptul că în România, spre deosebire de statele vest europene, şoferii forţează utilizarea anvelopelor chiar şi peste limita maximă de folosire. „Cu toate acestea, în ultimii ani, conştientizarea riscurilor la care se expun şoferii, alături de creşterea valorii amenzilor pentru nerespectarea legislaţiei în vigoare, a dus la creşteri ale vânzărilor de anvelope”, arată raportul.

„Anvelopele de iarnă sau All Season sunt obligatorii indiferent de data calendaristică, dacă maşina rulează pe drumuri publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, iar momentul ideal pentru montarea pneurilor de iarnă este, însă, înaintea scăderii temperaturii sub pragul de 7°C”, spun specialiştii în piese auto.

Alegerea cauciucurilor de iarnă trebuie făcută, spun specialiştii, în primul rând, urmând dimensiunile roţilor specificate în cartea tehnică a maşinii, iar eticheta oferă informaţii despre caracteristicile de siguranţă şi de mediu, pe baza a trei criterii standard: frânarea pe suprafeţe umede, marcată cu litere de la A – pentru cele mai bune performanţe – la G. În condiţii de ploaie, distanţa de frânare de la 80 km/h la 0 poate fi cu 18 metri mai scurtă (30%) pentru anvelopele clasa A faţă de cele clasa G; consumul de carburant şi economia de combustibil, evaluate cu aceleaşi litere. Diferenţa de consum între o anvelopă clasa A şi una clasa G este de 7,5%; nivelul de zgomot optim pentru anvelope trebuie să se situeze sub 70 dB.

Specialiştii magazinului online de piese auto şi accesorii, spun că în vederea pregătirii maşinii la începutul sezonului rece, pe lângă schimbarea obligatorie a anvelopelor, şoferii trebuie să acorde atenţie şi să verifice bateria şi sistemul de încărcare al bateriei, să verifice concentraţia antigelului, care trebuie să reziste la temperaturi de -30 °C, să se asigure că termostatul funcţionează în parametri optimi şi poate încălzi habitaclul, să verifice nivelul de ulei de motor şi dacă este respectat intervalul recomandat de revizie, să rezolve orice problemă a ambreiajului, care va fi suprasolicitat pe timp de iarnă, să se asigure că au un kit complet cu lanţuri antiderapante, racletă, lichid de parbriz şi soluţii pentru dezgheţarea parbrizului şi a sistemului de închidere al maşinii, ştergătoare adecvate.