BREAKING: Incident aviatic teribil. Un Boeing 737 s-a prăbuşit la scurt timp de la decolare. Cel puţin 188 de persoane se aflau la bord

Autor: Teodora Marinescu 29.10.2018

Un purtător de cuvânt al agenţiei indoneziene pentru operaţiuni de căutare şi salvare a declarat că avionul a pierdut contactul cu turnul de control la 13 minute de la decolare.

Epava avionului a fost găsită în apropierea locului în care avionul companiei Lion Air a pierdut contactul cu turnul de control.

"Nu ştim încă dacă există supravieţuitori. Sperăm, ne rugăm, dar nu putem confirma", a declarat Muhmmad Syaugi, şeful agenţiei indoneziene pentru operaţiuni de căutare şi salvare.

Cursa JT-610 a decolat din Jakarta luni dimineaţă la ora locală 6.20. Avionul ar fi trebuit să aterizeze o oră mai târziu în Pangkal Pinang.