Pompierii caută posibile victime din apartament în apartament, după explozia din Piatra Neamţ

Autori: Andreea Tobias , Dragos Suciu 31.10.2018

Circa 30 de pompieri sunt mobilizaţi la blocul din Piatra Neamţ unde s-a produs explozia urmată de incendiu. O parte lucrează la stingerea flăcărilor, iar ceilalţi verifică apartament cu apartament, pentru a găsi alte posibile victime.

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ au declarat, corespondentului MEDIAFAX, că în urma exploziei la blocul de locuinţe de pe strada Dimitrie Leonida din Piatra Neamţ, urmate de incendiu, există trei victime.

”Incendiul s-a propagat până la etajele superioare şi inclusiv la acoperiş. Din primele informaţii avem trei victime care au fost transportate la spital. Mai e o persoană evacuată cu autoscara de la etajul 4. Mai sunt 4-5 persoane cu atac de panică, li se acordă asistenţă medicală. În momentul de faţă se lucrează la localizarea şi stingerea incendiului”, arată ISU Neamţ.

Potrivit sursei citate, până la ora transmiterii acestei ştiri, nu există informaţii potrivit cărora ar fi murit cineva, însă o persoană prezintă arsuri puternice pe o suprafaţă mare din corp.

La faţa locului sunt mobilizaţi circa 30 de pompieri. O parte lucrează la stingere, iar ceilalţi caută din apartament în apartament alte posibile victime.

Locatarii din bloc s-au autoevacuat.

Nu se cunosc, deocamdată, cauzele izbucnirii incendiului.

O explozie urmată de incendiu s-a produs într-un bloc din Piatra Neamţ, ăână la această oră trei persoane fiind transportate la spital de SAJ Neamţ.