Deloitte: Deşi procedura analizei de risc este mai strictă în România decât în alte ţări europene, rezultatele privind reducerea evaziunii şi a fraudei fiscale întârzie să apară

Autor: Roxana Rosu 01.11.2018

Noţiunea de „analiză de risc”, în baza căreia autorităţile fiscale iniţiază controale sau decid înregistrarea în scopuri de TVA, există în legislaţia a şapte dintre cele zece state europene care au răspuns unui chestionar Deloitte România, dar pe alte pieţe procedura propriu-zisă, de regulă, netransparentă, la fel ca în România, este însă mai puţin restrictivă.